Ca în fiecare an, Unirea Principatelor Române a fost sărbătorită la Şcoala Gimnazială ”Nicolae Vlad” Pucheni prin activități care au trezit interesul elevilor asupra personalităţilor care au înfăptuit-o. UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE este unul dintre cele mai importante evenimente care a avut loc în istoria neamului românesc, unire ce s-a concretizat sub conducerea lui ALEXANDRU IOAN CUZA la 24 IANUARIE 1859.
Mica Unire a fost marcată sub îndrumarea domnului profesor Chițulescu
Cătălin prin prezentarea principalelor evenimente care au
dus la înfăptuire, eseuri şi poezii despre realizarea Unirii, dar şi colaje cu
desene pe această temă.
Activitatea extracurriculară ,,24 Ianuarie – Mica Unire”, a avut ca obiective: cultivarea sentimentelor de dragoste faţă de patrie şi trecutul ei istoric; dezvoltarea sentimentului de mândrie patriotică; dezvoltarea capacităţii de a exprima propriile opinii şi trăiri emoţionale în legătură cu evenimentul istoric sărbătorit: Mica Unire.
Unirea Principatelor
Române: primul pas spre Marea Unire de la 1 decembrie 1918
După mai mulți ani în care pașii spre îndeplinirea acestei dorințe au fost „mărunțiți” de atitudinea marilor puteri ale Europei, aceasta a devenit realitate, într-un context favorabil, care a dus, pe parcurs, la transformarea „României” de atunci într-un stat modern, aducând pentru prima dată câteva elemente occidentale în viața românilor.
Unirea Principatelor Române, cunoscută ca Mica Unire (Marea Unire fiind cea de la 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia), reprezintă unificarea vechilor principate, Moldova și Țara Românească, într-un Principat unit.
La
mijlocul secolului al XIX-lea, soarta principatelor Moldovei și Țării Românești
era în mâinile Rusiei și ale Imperiului Otoman, care se opuneau unirii lor.
Situația s-a schimbat în urma războiului Crimeii, dintre 1853 și 1856, când Rusia a fost învinsă de Marile Puteri, formate din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei, Imperiul Francez, Regatul Sardiniei și Imperiul Otoman.
MICA UNIRE din 24 ianuarie 1859 – Unirea Principatelor Române: Principatele române, din mâinile rușilor și turcilor, în ale marilor puteri europene
După război, în 1856, prin Tratatul de Pace de la Paris se iau decizii care privesc și principatele Moldovei și Țării Românești.
De
exemplu, Moldovei i se atașează trei județe din sudul Basarabiei, Cahul, Ismail
și Bolgrad.
În
contextul discuțiilor despre unirea celor două principate, în 1857 Marile
Puteri acordă acestora dreptul organizării unui „referendum” (consultarea
populației cu drept de vot) despre Unire.
În
acest scop, se constituiau adunări Ad-hoc, în care se discutau alegerile pentru
Divanurile Ad-hoc, care urmau să se pronunțe asupra organizării politice și
sociale a țărilor române.
MICA UNIRE din 24 ianuarie 1859 – Unirea Principatelor Române: Falsificarea alegerilor, un obstacol pentru Unire
În Țara Românească,
majoritatea membrilor din Divanul Ad-hoc au spus „Da” pentru Unire, însă în
Moldova, situația a fost mai controversată. Aici, caimacanul (locțiitor la
conducerea Moldovei), Nicolae Vogoride, sprijinit de Imperiul Otoman, care îi
promitea domnia dacă Unirea nu se va realiza, a falsificat listele electorale
de reprezentare în divanul Ad-hoc.
Șansa a făcut însă ca Vogoride să se
destăinuie, prin scrisori, fratelui său din Constantinopol, iar corespondența a
fost furată și publicată în presa europeană, la Bruxelles.
Descoperirea a iscat scandaluri atât printre
români, cât mai ales la nivel european. Marile Puteri au rupt relația cu
Imperiul Otoman, au solicitat întâlniri cu împăratul Franței, Napoleon, și
regina Marii Britanii, Victoria, iar falsele alegeri au fost, astfel, anulate.
În toamna anului 1857, în urma noilor alegeri,
toți s-au pronunțat pentru Unirea Pprincipatelor Moldovei și Țării Românești.
În 1858, Convenția de la
Paris a stabilit mai multe prevederi referitoare la principatele române, dintre
care cea mai semnificativă a fost unirea parțială a principatelor Moldovei
și Valahiei sub denumirea „Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei”, care
rămâneau sub suzeranitatea „Maiestății Sale Sultanul” și sub protecția Marilor
Puteri.
Unirea propusă aici s-a dovedit a fi mai
degrabă una formală, cele două principate urmând să funcționeze separat în mare
parte, ca până atunci, cu doar câteva puncte comune: o Comisie Centrală la
Focșani, care reprezenta un fel de Parlament mai mic, Înalta Curte de Justiție
și Casație și Armata. Capitalele rămâneau aceleași, la București și Iași, și se
intenționa ca domnitorii să fie diferiți.
MICA UNIRE din 24 ianuarie 1859 – Unirea
Principatelor Române: Problema Principatelor a fost pusă în cadrul Congresului
de contele Walewski, ministrul de Externe al Franţei.
Principale măsuri care au vizat Principatele
au fost:
- desfiinţarea protectoratului rusesc şi înlocuirea lui cu o
garanţie colectivă a Marilor Puteri. Prin acest
fapt s-a reuşit eliminarea influenţei ruseşti şi asigurarea că trupele
ţariste nu vor mai putea străbate teritoriul Principatelor fără acordul
puterilor garante. Astfel, era se stopată posibila înaintare a Rusiei în
Balcani.
- cedarea sud-estului Basarabiei Principatului Moldovei. Această măsură a îndepărtat Rusia de gurile Dunării.libera circulaţie pe Dunăre sub atenta supraveghere a Comisiei Europene a Dunării. Scoaterea Dunării de sub influenţa rusească era o prioritate strategică pentru puterile din centrul Europei.
- suzeranitatea otomană era menţinută.
Fiind sub suzeranitate otomană, Principatele nu puteau avea propria
politică externă, fapt ceea ce constituia o garanţie în plus că cele două
teritorii nu vor cădea sub sfera de influenţă rusească.
- armata naţională. Măsura dădea
Principatelor posibilitatea de a-şi asigura ordinea internă.
MICA UNIRE din 24 ianuarie 1859 – Unirea
Principatelor Române: opiniile Marilor Puteri, împărţite
- Franţa. Instrumentul din cadrul
politicii externe franceze elaborată de Napoleon al III-lea avea la bază
principiul naţionalităţilor, care presupunea ca fiecare naţiune să îşi
decidă singură soarta. Acesta era doar un pretext dintr-un proiect mult
mai amplu prin care împăratul francez a încercat pe tot parcursul domniei
sale să refacă prestigiul ţării sale după Congresul de la Viena din 1815
şi să readucă Franţa la statul de primă putere de pe continent. Se
înţelege astfel de ce problema Principatelor a fost adusă în discuţie
tocmai de Franţa. De asemenea, unirea Principatelor constituia un pretext
în rivalitatea franco-habsburgică.
- Rusia. Fiind puterea învinsă, ea nu a avut un cuvânt de spus, însă nu era deranjată de o eventuală unire a Principatelor.Sardinia. Franţa îi cere să aibă o atitudine pozitive pentru a lovi în interesele habsburgice. Regatul Piemontului şi a Sardiniei dorea la rândul său unificarea Italiei sub casa de Savoia. Era important pentru a lovi în Imperiul Habsburgic, deoarece Lombardia şi Veneto se aflau sub stăpânirea sa.
- Prusia. Prusia dorea, de asemenea, să
lezeze interesele habsburgice deoarece îşi dorea unificarea Germaniei în
jurul ei sub casa de Hohenzollern şi nu în jurul Austriei şi casei de
Habsburg.
- Marea Britanie. Deşi iniţial susţine
ideea unirii, în cele din urmă s-a opus deoarece Imperiul Otoman a
garantat neutralitatea strâmtorilor (niciunui vas militar sub pavilion
străin nu i se va permite străbaterea strâmtorilor), iar Marea Britaniei
nu mai avea astfel nici un interes strategic.
- Imperiul Otoman. S-a împotrivit deoarece
se putea constitui un precedent.
- Imperiul Habsburgic s-a opus pentru
a leza interesele Franţei.
În cele din urmă s-a decis ca Principatele
să-şi decidă singure soarta în cadrul unor divanuri ad-hoc.
MICA UNIRE din 24 ianuarie 1859 – Unirea
Principatelor Române: Surpriza alegerilor domnitorilor din cele două principate
În
anul următor, în data de 5/17 ianuarie 1859, au fost organizate alegeri la
Iași, în Moldova, iar noul domnitor a fost desemnat Alexandru Ioan Cuza. Peste
o săptămână, în 12/24 ianuarie 1859, au avut loc alegeri și la București, iar
profitând de faptul că Marile Puteri nu specificau clar că principatele române
nu pot fi conduse de același domnitor, și aici a fost ales tot Alexandru Ioan
Cuza.
Puse în fața faptului împlinit, Marile Puteri
au avut brusc de a face cu două principate conduse de același domnitor.
Marele merit al lui Cuza a fost că a reușit să
aducă recunoașterea internațională a Unirii Principatelor Române și, prin
reformele sale din toate domeniile, a pus bazele statului român modern. Noua
țară a început să se numească România abia după abdicarea lui Cuza, din anul
1866, când a fost redactată prima constituție.
MICA UNIRE din 24 ianuarie 1859 – Unirea
Principatelor Române: primul pas spre Marea Unire de la 1 decembrie 1918
În tot acest timp, în care două dintre
principatele române au reușit să se unească, Transilvania se afla sub stăpânire
austriacă, iar din 1867, sub dominație austro-ungară, până în 1918, când a avut
loc Marea Unire de la Alba Iulia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu