„Și dintr-odată, dintre chipurile triecutului, care
mă cercau unul după altul, unul rămase mai deslușit și-i zâmbii cu
dragoste în piroteala care mă copleșea. Era Domnu, Domnu Trandafir,
învățătorul meu. (…) Îi scânteiau privirile și era și el mișcat când ne spunea
despre mărirea strămoșilor. Și, când mă gândesc bine, când judec cu mintea
de-acum, când caut să adun unele fapte pe care atunci, copil, le treceam cu
vederea, găsesc cu mirare că Domnu era un om foarte năcăjit, hărțuit de
administrație, că cu greu își ducea gospodăria lui, că venea de multe ori
amărât, ca să ne dea cu dragoste învățătura de toate zilele… (…)
Ne-a învățat multe, de care aminte nu ne mai aducem, dar care au rămas în
fundul sufletului ca semințe bune ce au înflorit bogat mai târziu…”
Cu toții
purtăm amintirea dragă a celui sau a celei care ne-a învățat să scriem și să
citim. Se cuvine o reverență celor care au slujit limba națională prin educarea
a milioane de vlăstare, tuturor urmașelor și urmașilor „Domnului Trandafir”,
iar data de 5 iunie, declarată oficial Ziua
Învățătorului ce coincide cu data de naştere a dascălului Gheorghe Lazăr (5
iunie 1779 — 17 septembrie 1823) – pedagog, teolog, traducător și inginer,
întemeietorul învățământului modern românesc – este un bun prilej de a ne
mărturisi emoția începutului în ale slovelor…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu