ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI

 

1 Decembrie este ziua în care românii de pretutindeni sărbătoresc Ziua Națională a României, cel mai important moment din istoria românilor. În urmă cu 104 ani, la 1918, la Alba Iulia a avut loc Marea Adunare ce a votat unirea Transilvaniei cu România, și a consfințit ceea ce acum numim România Mare.

     Pe 1 decembrie 1918 a fost convocată, la Alba Iulia, Adunarea Naţională a Românilor, lucrările finalizându-se cu Hotărârea de unire necondiţionată a Transilvaniei cu România, votată în unanimitate. Acest act a avut loc după ce la data de 27 martie 1918 s-a decis unirea Basarabiei, iar pe 28 noiembrie 1918 organul reprezentativ al Bucovinei a votat și el unirea cu țara.

    Pe 1 decembrie 1918, se decide astfel în unanimitate unirea Transilvaniei, Crişanei şi Maramureşului cu România, dar cu păstrarea unei autonomii locale, pe baze democratice, cu egalitate între naţionalităţi şi religii.

    "Adunarea Naţională a poporului român din Transilvania, Banat şi părţile ungurene a primit rezoluţiunea prezentată prin Vasile Goldiş în întregimea ei şi astfel unirea acestei provincii româneşti cu ţara mamă este pentru toate veacurile decisă", anunţa atunci Gheorghe Pop de Băseşti, preşedintele Marii Adunări.

    Elevii Școlii Gimnaziale ”Nicolae Vlad” Pucheni, purtând mândri costumul național și însuflețiți de fiorul patriotic, au marcat importanța zilei de 1 DECEMBRIE prin intonarea de cântece, realizarea unor materiale în culorile drapelului, postere, au urmărit filmulețe istorice și au transmis gânduri despre ”mândria de a fi român”.

      Pe 1 DECEMBRIE, toată suflarea românească, de aici și din cele patru zări, sărbătorește Ziua Națională a României, acea Românie autentică și profundă în care suferința de secole în lupta pentru independență și pentru unitate s-a împletit cu bucuria trăirii lucrurilor simple. Paradele militare, horele oamenilor pătrunși de fiorul patriotic, prezentarea în cadrul emisiunilor televizate a unor români ,,de succes’’ compun anual tabloul acestei zile și celebrează identitatea națională, bogăția folclorului, idealurile care s-au menținut vii din moşi-strămoşi, lupta pentru dreptate, libertate și adevăr. Evenimente, oameni și locuri ne fac să conștientizăm mândria de a fi român promovându-ne pe plan european și mondial, prin intermediul identității culturale create.

Știut fiind faptul că ,,Cine nu are trecut, nu are prezent.’’(Nicolae Dabija), suntem mândri, deoarece avem ca strămoși daci și romani, umaniști ce au pus bazele scrierilor pe teritoriul nostru, iluminiști care au luptat pentru drepturile populației române în Transilvania, pașoptiști care au adus idei revoluționare în Țările Române după ce au participat la Revoluția franceză. Suntem mândri că în perioada interbelică Bucureștiul se numea ,,micul Paris’’ și în România erau trenuri aerodinamice de la uzinele Malaxa, dar și automobile Ford, se acordau burse Rockefeller și Humboldt, se consuma ciocolată Suchard. A urmat apoi o perioadă tulbure, plină de constrângeri și de interdicții de tot felul, în care mulți români- de care suntem mândri- au supraviețuit în condiții greu de descris în libertatea aparentă sau între zidurile întunecate ale închisorilor comuniste.

      Gândul nostru se îndreaptă admirativ și cu mândrie nu doar înspre o sută, ci înspre sute de locuri minunate ale universului rural tradițional, cel pe care țăranul român a știut să îl conserve pentru a transmite obiceiuri și datini până în epoca modernă, în zone ale țării precum Bucovina sau Maramureș. Călători din alte zări vin aici să își petreacă sărbători religioase precum Paștele sau Crăciunul, dar şi să se bucure de obiceiurile familiilor tradiționale românești, față de care etnografii sau folcloriștii români și străini manifestă interes profesional. Cu toții privesc admirativ faptele culturale complexe precum muzica, dansul, vestimentația și obiceiurile culinare.

      Dacă ,,Numai poetul/[…]/Trece peste nemărginirea timpului’’(Mihai Eminescu), atunci se cuvine ca el să ducă mai departe mândria de a fi român a înaintașilor -cei jertfiți la Mărășești, Mărăști, Oituz-, dar și a contemporanilor lui sau a contemporanilor mei. Nimeni altcineva nu ar fi zis mai poetic şi mai profund ,,Frunză verde de albastru, mă doare un cal măiastru’’ decât Nichita Stănescu, și n-ar pictat mai inspirat un car cu boi decât Nicolae Grigorescu, iar dacă influența folclorului românesc se recunoaște în ,,Rapsodiile Române’’ este pentru că George Enescu o pune în valoare. Si cine nu este cuprins de fiorul mândriei când un sportiv român urcă pe podium și ține mâna la inimă cât se intonează imnul național?! De câte ori nu am stat ,,cu sufletul la gură’’ în timpul evoluției Simonei Halep, ca odinioară părinții noștri pentru Tiriac și Năstase? Cum ne tresaltă inima de bucurie când elevii români revin medaliați de la olimpiadele internaționale fluturând tricolorul?! Cum vorbim despre Petrache Penaru-inventatorul stiloului, Ion Cantacuzino – cu rezultate împotriva holerei și tuberculozei, Traian Vuia- primul om din lume care a zburat cu un aparat mai greu decât aerul? 

      Cu mândrie! Mândria că ei sunt ,,de-ai noștri’’, că s-au ridicat din mulțime şi , poate poeți în felul lor, au depășit granițele timpului, dar și ale spațiului românesc.