Let’s Do It, România! a revenit și anul acesta cu o nouă ediție
de Ziua de Curățenie Națională care a avut loc astăzi, 16 septembrie, alături
de alte 191 de țări care au aceeași misiune: o lume cu mai puține deșeuri.
Această activitate a reprezentat, asemenea
anilor din urmă, prilejul perfect pentru a demonstra încă o dată că nu putem
rămâne indiferenți la neglijența sau chiar lipsa de educație a unora dintre
semenii noștri. Avem obligația de a conştientiza răul pe care îl putem face mediului
în care trăim și implicit nouă prin simpla ”neglijență” de a arunca la
întâmplare chiar şi un simplu ambalaj.
În ciuda vremii nu tocmai prietenoase, dar cu multă voie bună,
după ce au primit instrucțiuni, dar și cele necesare, precum saci și mănuși, 20
de elevi inimoși ai Școlii Gimnaziale ”Nicolae Vlad” Pucheni, îndrumați de doamna director și cadrele didactice, au trecut la treabă.
Astfel, prin lucru în echipă, dorință şi determinare, am reuşit
să oferim localității noastre „o gură de aer curat” şi să reducem cantitatea
deşeurilor. De asemenea, prin activitatea noastră, credem cu tărie în puterea
exemplului şi facem un apel la spiritul civic al fiecăruia dintre locuitorii
acestei comune.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu